Se afișează postările cu eticheta Action. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Action. Afișați toate postările

miercuri, 6 februarie 2013

Îngerul mecanic ~ Dispozitive infernale, Cassandra Clare

De mult timp am vrut să citesc seria DI, deoarece am fost obișnuită de la seria "Instrumente mortale" cu modul de scriere al Cassandrei. Ei bine, a întrecut așteptările mele cu mult. A fost superbă. <3

Recenzie
În urma morții subite a mătușii sale, Tessa Gray primește un bilet de la fratele ei, Nate, în care este menționat faptul că el se află în Londra. După coborârea din vapor, Tessa nu îl zărește pe Nate. Singura pesrsoană care pare să îi dea atenție este un bărbat ce o conduce spre o trăsură unde se află două femei. Cele două îi spun Tessei că sunt trimise din partea fratelui său, iar ea le crede până în momentul când ajunge la casa lor, unde cele două își dau arama pe față. 

Acestea o instruiesc, arătându-i Tessei că poate să se transforme într-o altă persoană. Procesul este îngrozitor de dureros, dar eroina noastră continuă să facă ce vor doamna Dark și doamna Black până într-o zi, când acestea o încuie într-o cameră, punând-o să-l aștepte pe Magistru, un om impunător. Însă în cameră își face apariția un adolescent - Will Herondale - ce pare să aibă aceeași vârstă cu a ei și care o ajută să evadeze. 

De aici, acțiunea explodează, în timp ce întrebări continuă să apară. De asemenea, prin peisaj își fac apariția și Jem - parabatai-ul lui Will, un tânăr amabil și galant -, Jessamine, Charlotte, Sophie, Thomas, Mortmain, iar mai târziu își face apariția și Nate.

Cartea asta mi s-a părut o bombă cu ceas. Fenomenală, aș putea-o descrie într-un cuvânt. Will a fost unul dintre motive. Dar nu numai din cauza lui am iubit cartea. Cassandra are un fel original de a scrie, care te ține mereu în suspans. Îmi place mult că punctează unele afirmații, iar discuțiile dintre personaje, chiar dacă sunt mai lungi, nu sunt deloc plictisitoare. În clipa asta Institutul plin de monotonie, în clipa următoare totul a luat foc. Are o groază de răsturnări de situație, care te șochează rău de tot. Fiecare personaj e superb. N-ai cum să nu-l iubești. 

A, da. În carte mai regăsim câteva nume comune seriei IM, cum ar fi Magnus și Church - Church fiind pisica de la Institut - în ambele serii.

Câteva citate: 

- Casa în care o țineau pe Tessa, mi s-a spus, era un bordel din Lumea de Jos care se ocupa de mundanii cu gusturi neobișnuite. 
- Will, nu sunt deloc sigură...
- Hmmm, spuse Jessamine. Nici nu mă mir că erai atât de nerăbdător să te duci acolo, William.

***

- Calci prea apăsat când mergi, continuă Will, ocupat să lustruiască un măr de cămașă, și părând în continuare să ignore faptul că Tessa se uita urât la el. Camille merge delicat. Ca un faun în pădure. Nu ca o rață.
- Eu nu merg ca o rață.
- Îmi plac rațele, remarcă Jem, diplomatic. Mai ales cele din Hyde Park - se uită la Will, care stătea, ca și el, pe marginea mesei înalte, cu picioarele atârnate. Îți aduci aminte când ai încercat să mă convingi să hrănesc rațele sălbatice din parc cu o plăcintă cu carne de pui, ca să vezi dacă ai putea să crești o specie de rațe canibale?
- Și ele au mâncat-o, își amintit Will. Bestiuțe însetate de sânge. Să n-ai niciodată încredere într-o rață!

***

Fără el era cu adevărat singură pe lume. Nu mai avea pe nimeni altcineva. Nimeni în lume căruia să-i pese dacă trăia sau murea. Alteori, oroarea acestui gând amenința să o copleșească și să o arunce într-un infinit din care n-avea să se mai întoarcă vreodată. Dacă nimănui din lumea întreagă nu-i pasă de tine, oare exiști?

***

- Henry, zise el, ai luat foc. Știi, nu?

***

- Probabil va trebui să dărâmăm ușa...
- Sau, spuse Jem întinzând mâna și răsucind mânerul, poate că nu.
Ușa se deschise spre un paralelipiped întunecat.
- Asta-i pur și simplu lene, zise Will.

Nota mea - 5/5.

Update - Concurs marca Furelise aici.